utopii de toate felurile

știi că noi
mergem pe aceleași străzi triste

ca-n puburile întunecate unde de fiecare dată ne așteptăm
să găsim iubiri
jocuri șoptite priviri fugare

e posibil ca șansa noastră să fi fost
atunci când nu am avut unde să fugim
lovindu-ne de problemele celuilalt
ca și cum
asta ne-am fi dorit de fapt

liniștea a fost tot timpul plictisitoare
și cafeaua pe care o bei singur

toate astea spun ceva despre ce n-a fost
mai ales când cauți câte puțin din toate

totuși noaptea
viața n-a fost niciodată simplă
atunci
de ce am mai vrut să schimbăm asta
sau saltelele întinse direct pe jos
pe care adormeam unul peste celălalt

ar fi trebuit să ne oprim
atunci când visele au devenit
mult
prea
frumoase.

a(temporal)

am ascuns toate locurile

în care obișnuiai să umbli în mine

dar pentru fiecare ușă

uitam câte un geam deschis

și pe trotuar ți-am dus în fiecare seară câte o bluză

ca să nu-ți fie frig

și uite…

dacă ar fi fost cândva cuvinte simple

și imagini la fel de des de împărțit

ca saltelele din fostele fabrici

în care ne-am refugiat trupurile obosite

unde consecințele nu mai existau

regulile erau uitate în pantofii aruncați la intrare

acolo unde n-aveam covor

dar podeaua n-a fost niciodată rece

atât de ușor e să facem

construcții din carne și os

dar nu aveam cum să știm că

nu există trecut și

nici viitor pentru asta

cum degeaba am fi vrut să ne iasă

iar prezentul…

mai bine să fie uitat

cât mai repede posibil…

brooklyn baby

e o vreme prea urâtă

ca să fim amândoi triști în același timp

brooklyn baby

mi-ar plăcea să știu că pentru noi există un vis american

e locul unde ne-am putea iubi

în clădiri de cărămidă

apartamente cu tapet pe pereți

locuri în care ne putem învinui mai ușor

suferința nu vine niciodată singură

le trage pe toate celelalte după ea

nu mai știi nici măcar ce iubești

dar nu-mi ești de niciun folos

așa că îți rup de fiecare dată

nasturii de la cămașă

cele mai frumoase momente ale noastre

sunt cele în care nu te cunosc

mă trezesc uitând

după ce mă pregătesc o viață întreagă

uneori te-aș putea omorî

dar mi-e frică

deja

atât de ușor respiri

în mine…

intermitent

(Dianei)

ridică-te deodată cu mine

că pe pământ stau și eu

iar betoanele astea mi-au distrus sufletul

și-acum aștept să se facă din nou roșu

să pot să mă așez pe trotuar

pe când tu vii intermitent la cealaltă intersecție

uneori mă întind lângă tine pe linia continuă

ca să mă calce în picioare

noaptea

orașul ăsta nu e nici al meu nici al tău

și dacă ar fi

nu te-aș putea lăsa să crești în el

nici n-aș îndrăzni să te iau cu mine

tu ești genul ăla de film prost

de la care eu plec tremurând înainte de final

la care niciodată n-am mers cu cineva

mi-e frig

și orașul ăsta

vrea să-mi calce în picioare

până și

singurătatea mea intermitentă.

joc de rol

văd tot timpul stele

care mă mută adesea
și-n alte inimi
decât cele pe care le știu
în orașe unde
la colț de stradă stau oameni cu acordeoane
și cântă muzică tristă pariziană

dacă toți oamenii ar bea vinul așa cum o fac eu

ce s-ar întâmpla cu demonii fiecăruia

toți ar scrie dintr-odată poezie
și-ar fura cărți de proză
pentru că nimeni nu fură niciodată poezie
nici oamenii care-o scriu n-o mai vor după aia

timp în care toți se plâng
că dorm pe umărul pe care nu trebuie

uite c-am uitat cu toții de unde-a pornit viața

când s-a terminat
dăm din cap toți că nu
și dintr-odată
wanderlust and sex.

morrison hotel

mi-am imaginat că a venit vara

și tu nu erai acolo

așa am trăit fiecare zi de parcă

ar fi fost ultima

am fost să mă cazez în toate hotelurile

să văd show-uri de striptease club all night long

bufet suedez băuturi all-inclusive

să-mi povestesc absențele cu ceilalți

naivitatea poate fi ușor confundată cu fericirea

un soi de deja-vu care ți-o trage la nesfârșit

nu-i spui niciodată nu

m-am tot mutat la adrese noi

cu gândul că

la una din ele vei nimeri să-mi scrii

până când lupta asta s-a purtat doar în mine

trebuie să-ți spun

când tu te-ai fi cuplat cu unii

eu m-aș fi iubit cu toți aceia care-ar fi avut nevoie

dacă vreuna din toate astea

te-ar fi adus înapoi

până la urmă

te-ai transformat și tu

într-un simplu hotel.

viață conjugală

degeaba îmi mai găsesc cuvintele acum

sunt doar o consolare

a lumilor în care ne-am învârtit

și-am spus povești de noapte bună

ne plăcea atât de mult să ieșim noaptea

să ne purtăm gecile preferate și bocancii

în nopțile de iulie

după care să ne-mbrățișăm transpirați

picătură cu picătură

dragostea se face și din apă dacă vrem

îmi spui asta de fiecare dată când ne bem cafeaua

aș râde de tine

dar de obicei fug să mă ascund

cât timp tu dormi cu cartea tolănită pe burtă

și sforăi

dar de fiecare dată

eu mă duc să fac să ne fie

viața mai ușoară

că tu așa faci

și nu te-ai sinchisit niciodată

să vezi cât de des te părăsesc

atunci

eu de ce aș face-o?

alternativă

cred că sunt tot înaltă spre cer

îmi spun

cât de justificat ar fi putut suna asta

când mi-e dor

atâtea vieți trec pe lângă mine

pardon my french

și trebuia să mai… nu putea fi legal oricum

maybe tomorrow și practic nu mai e nimic

de atâta timp urmăresc știrile

am dat anunț la ziar

și chiar când nu mi-e dor

nu mi-e rușine să ies să te caut

oricum aștept de ani de zile

să te cunosc

umblu cu toate semnalmentele după mine

aștept

ca infinitatea să devină mai mică

până ca

toate cuvintele importante să dispară

dar știu exact în ce punct ne-am oprit cu toate astea

ca să nu pot să-mi revin niciodată

pentru că asta se întâmplă de fapt

începi un lucru tocmai pentru că-i știi sfârșitul

dar asta nu face nimic să fie cum trebuie

scuze

între timp mi s-au terminat poveștile

și n-am mai sunat înapoi

și trebuia să mai…

Surprize

Nu mai vreau să cunosc Omul… Dacă nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat, poate n-aș fi uitat să zbor. Libertatea… cel mai important dat al omului. Dar cum să mai fii liber când faci mereu compromisuri? Aproape niciodată nu ai șansa să te oprești unde trebuie. Există un punct terminus înainte să suferi? Sau înainte trebuie să te terfelești în bolgiile Umilinței? Să fii trist nu mai valorează nimic pe lângă asta. Și nici măcar o comparație nu ar rezona îndeajuns. Nimic nu ar putea…

Să visezi… Să lași garda jos… Să dai o Mască jos… Și atunci ai parte de surprize. Te întorci în bolgiile Umilinței? Nu cred. Șansa e să ajungi și mai jos de atât. Acolo unde nu mai e speranță. Acolo unde Omul nu mai există. Nici măcar Omul din tine. Ce rost are să fii liber atunci când ești Singur? Nu-ți mai folosește să cunoști, să iubești, să zbori. Doar dacă Fericirea poate să vină și din surprize. Unii sunt păsări phoenix ale prezentului nostru. Oh, și-s puțini de tot cei care se pot ridica din propria lor cenușă. Chiar dacă dezamăgirea merge mai departe. Și e în întregime a TA. Ca și pactul cu diavolul… Dacă tot ești acolo, de ce să nu reînvii vechile nostalgii?

E important să mergi mereu înainte. Dar nu în salturi mari. Mai bine 2 înainte și unul înapoi. Așa n-o să cazi din stratosferă. Dar o să poți să vezi Lumea. Să lași garda jos… Să dai o Mască jos… Și brusc surprizele te fac să zâmbești.

iarnă

vine momentul când vom da la o parte

toată zăpada din fața mașinii

în care ne-am iubit neprotejat în ultimele nopți

aș fi putut urla

să te-ntind pe spate

să nu spun nimic

nu, eu am preferat să-ți povestesc de toți

cei pe care nu i-am avut

nu știu cum s-a întâmplat

că ți-a plăcut incredibil de mult

de parcă ai fi avut de fiecare dată

câte un univers paralel la dispoziție

ar fi putut fi o iubire romantică

sub debussy și chopin

și cântece for the mood

nici măcar nu ne-am închipuit

și-a fost acea dimineață în care n-a mai nins

acum

știu ce ne-a lipsit

ciocolată caldă romantism împreună