Category: Uncategorized

operații simple

tu te spui mai des
și mă spui și pe mine celorlalți
niciodată nu voi mai gândi ca un eu
ca un tu
te-ai mutat pe marginea coapsei mele și-ai pulsat
era viață unde te așezai
și mai era beție
pe care ne-o amintim încolăciți

la marginea patului
se întind peroanele anilor noștri
stații de operații simple
fraze pe care nu le-am interzis
așa că eu
o să scriu despre tine
și despre nudul tău
ca să nu mă uiți. 

To buy or not to buy – Agamemnon demistificat

          

          Consumerism, tragedie, speranță, undeva. Cuvintele-cheie ale celui mai recent spectacol realizat de Andrei Măjeri la Naționalul clujean. Andrei se reinventează aproape complet în urma unui spectacol precum Cutia Pandorei și încearcă o cu totul altfel de abordare. Așadar, hai să fie o piesă din tagma celor descrise ca fiind „teatrul politic” al lui Rodrigo Garcia. Lupta personajelor e, de această dată, la nivelul propriului sine. Viziunea rămâne la fel de agresivă, dar perspectiva se schimbă. Iar textul lui Rodrigo Garcia îi permite o astfel de transpunere. Agamemnon e trădatul prin excelență, figura paternă și eroul decăzut, care devine o expresie a contemporaneității atunci când homo consumens își intitulează supremația.

            O piesă cu prea mult zgomot, cu personaje tembelizate, al căror dicteu automat depășește inteligibilul sau o posibilă filieră a teatrului absurdului. Garcia încearcă un monolog transpus pe mai multe voci, dialoguri fragmentate, care își pierd efectul în fața unei transpuneri bâlbâite, cu zgomot de fundal puternic sau, din contră, inexistent. Întregul construct încearcă să susțină ritmicitatea și poeticitatea textului, dar se confundă adesea cu efectul unui vomitiv. Personajele au o greață inconștientă și își „vomită” replicile. În același mod este livrată și violența. Ca un du-te vino zgomotos, pe fundalul căruia se aude un fluier.


            Iar fiecare mesaj în parte, incluzând referințele la Eschil, nu reprezintă în niciun fel mitul și nici nu îl reconstituie. Mesajul transmis e de-a dreptul aruncat în fața spectatorului, mut și neimplicat, care asistă la o sumedenie de gesturi și replici gratuite. Sugestia lui Garcia este că nimănui nu-i mai rămâne nimic de făcut, deși s-ar putea încerca. Se mai poate tinde către adevăr, schimbare. Dar modul de expunere nu îți permite să iei în serios ceea ce ți se spune. Vorbește despre speranță într-un construct care se voia a fi tragicomic, într-un spațiu al raioanelor și al aripioarelor de la KFC. Reușește doar efectul ciclicității; omul este de cele mai multe ori blocat într-un stadiu oral, pentru că este capabil să îngurgiteze chiar și ceea ce nu e nevoie. Restul rămâne doar un simplu coș de cumpărături – de altfel singurul decor realist – care reușește să livreze un divertisment ieftin. Totul contrastează puternic cu mesajul piesei: atât replicile, cât și grija permanentă de a se evidenția ceea ce se vrea a fi spus, sugerându-se astfel că nu există nimic dincolo de ceea ce se spune în momentul respectiv. E adevărat că intenția este tocmai de a epuiza, dar scopul se șterge complet atunci când se mizează pe livrarea unui show live de divertis, cu personaje retardate și fără nicio motivație identificabilă în spatele trecerii de la o scenă la alta. 

Sursă foto: http://www.cluj2015.eu/uploads/posts/2015-09/1442917737_agamemnon.jpg

etajul șapte grădini mănăștur

stau din ce în ce mai mult cu mine
în ce loc m-ai lăsat
nu vezi mor de frig de foame
mi s-au cumințit în păr gândurile
vii și tu în vârful picioarelor
să le vezi

urmează stația grădini mănăștur
la etajul șapte
e deja iarnă
nici nu știi cum pornesc toate
apeși butonul te ridici
nu e cald decât dacă vii și tu

și-n fiecare vineri seara
felinarul din spate
acolo unde doar foișorul e zgomotos
până și eu mă ascund de lumină

unde ești tu cu luna asta tâmpit de mare
tot nu te văd
nici n-am observat
la tivul bluzei mi se descoase un zâmbet

nu mai spun
e ceva printre copaci
care seamănă cu tine

etajul tău
grădini mănăștur
împărțim o mamă câteva bucle
și-un sex de proastă calitate.


noiembrie


dintre toate

noiembrie nu are nimic memorabil

e ca și cum o lună din doișpe

m-aș ascunde sub piele

cu tot ceea ce nu spui


aș putea uita de bosnia de ʼ89

și de tot ceea ce n-am văzut

dar mi s-a spus

am ratat marile istorii

noi încă fabricăm peste ele


la combinatul chimic săvinești

câinii dorm printre cazane

povestesc ce-ar fi putut să fie


de sub piele

bosnia mea s-a mutat la cozla

miroase mereu a căcat

ce să păzești domʼle nu-i a noastră

e-a celor ce-au murit nu ne pasă


cu fiecare noiembrie moare ceva

atunci ar fi trebuit să te cunosc și pe tine

să fii bosnia

ca să încerc zilnic

să te uit.

refugii

unde ești tu
pe băncile din jurul parcului nu te-au găsit
cineva te-a declarat refugiat
o fi fost nebun
căci eu stau zilnic pe graniță să te aștept
cu pachetul de mâncare proaspătă

ai venit într-o zi ploioasă
n-ai vrut nici să rămâi să dormi
te-am mai așteptat trei luni
vorbeau vecinii
tu nu erai
uite femeia își repară singură țevile

unde ești tu
nu sunt nici alții
nici eu


n-aș mai vrea să fiu.

Richard al III-lea se interzice – despre trecut și prezent într-o singură răsuflare

           În urmă cu o săptămână am fost să văd cea mai recentă adaptare a unui text de Vișniec pus în scenă la Naționalul clujean. Așadar, hai să fie o frescă despre comunism în cea mai mică și primitoare sală, Studio Art Club. Alegerea mi s-a părut inițial riscantă – se știe că nu orice spectator reacționează bine la interacțiune. Dar publicul a fost foarte educat și receptiv la momentele în care era angrenat ca Personaj. Pe de altă parte, distanța mică dintre spectatori și actori ar fi putut la rândul ei să constituie lupa prin care orice defect sau greșeală din reprezentație să poată fi ușor depistată. Plusul fiind că dacă ele au existat, nu erau ușor de identificat. Cel puțin nu pentru amatori.

            Cu alte cuvinte, o sală plină s-a angajat la 2 ore și 5 minute de teatru și metateatru. Ochiul atent și perfecționist al lui Răzvan Mureșan s-a văzut din nou, atât în alegerea distribuției, cât și a celorlalte elemente regizorale. La nivel textual, îmbinarea de elemente sociale, istorice, cu cele literare, teatrale și nu în ultimul rând metateatrale a fost făcută în mod inteligent. În același timp a fost evitată supraîncărcarea de simboluri, un defect atât de des întâlnit în teatrul expresionist. Iar piesa și-a avut elementul propriu de katharsis. Pe care fiecare spectator l-a trăit în propriul său mod. Fie că s-a simțit mai îndreptățit să se apropie de elementele de ironie și cinism, fie de referințele literare evidente, fiecare în parte a putut să fie mulțumit într-un anume fel. Asta cu atât mai mult cu cât reprezentația a fost îndeajuns de energică încât să nu apară momente moarte. Nu am văzut o lentoare care să genereze plictiseală, dar nici opusul. Momentele de energie explozivă erau bine alternate cu cele de calm.

            Iar la nivel metateatral am apreciat cel mai mult prezența acelui Richard al III-lea clasic shakespearian, capabil să revină în actualitate prin diverse voci. Vorbind despre rău, putere, luptă și păstrarea integrității psihologice și emoționale, Vișniec îl exonerează pe Richard de propria vină, așa cum o făcuse și Shakespeare. Cu alte cuvinte, nu există lume fără rău, dar chiar și așa avem libertatea de a alege la ce tip de rău ne supunem. Chiar dacă Istoria nu aduce celor mulți un final fericit din toate acestea. 

Sursă foto: http://www.clujlife.com/wp/wp-content/uploads/2015/08/richard.jpg

homeland

sunt cel mai înverșunat singuratic

pe care l-am cunoscut vreodată

care bate străzile unui loc care nu mai e al lui


în orașul ăsta luminile n-au ajuns niciodată

și tu n-ai venit

deși te-am chemat la toate sărbătorile


uite

sunt mică

m-am tuns și zâmbesc

să mă poată cunoaște alții

ca să nu fie nevoie să mă cunosc eu


bat străzile

laolaltă cu bețivii

și râd

că mă recunosc ca pe una de-a lor

mi-e jenă

așa că mă duc mai departe


m-aș întinde pe mijlocul străzii

unde ei n-au mai pus felinare

în ritmul ăsta

nu o să mă calce nimeni până dimineață


eu sunt

tu ești

la fel și vinul dintre noi

te întinzi

în partea mea de lume

oi fi beată

că nu e prima dată cînd te las să intri


așa nu se întâmplă

nimic

pe aici.

untitled

te-am chemat într-o noapte cu nick

you’re so far from me
vorbeam dinainte să ajungi
ești frumos azi
mulțumesc, ești drăguță

am așteptat ca atunci
când mă smiorcăiam după mama
n-aș fi vrut să-ți spun nimic

azi nu pot scuze
mai sună-mă mâine

poate-ai fi apărut
patern
la capătul patului
dacă scâncetul meu
n-ar fi mirosit
a dorință.