Fãrã loc

La un colţ de stradã, sub un felinar
Stã un personaj în aer îmbâcsit
Aşteaptã maşina sã-l ducã-n Ferentari
Pe o bancã în parc, la un somn tihnit.

E un vânt puternic, dar nu îl mai simte
Se îngroapã-n guler; e obişnuit
Aprinde-o ţigarã care-ncet se stinge
Îi miroase-a carne, a rãmas lihnit.

E târziu, tramvaiul parcã nu mai vine
Dar abia trecuse cel cãtre Berceni
Pe sub felinar îl miroase-un câine
Un pribeag ca el, fãrã de prieteni.

Vine şi tramvaiul, nu mai sunt controale
Îşi aşeazã haina, îşi gãseşte loc
E pribeag, suspinã, inima îl doare
Într-acea viaţã, nu mai are loc.

Vede-n jur lumina; simte şi mulţimea
Care greu se-ntoarce dupã o beţie
El suspinã trist; grea e bãtrâneţea
Şi aşteaptã frigul, gata iar sã vie.

Tremurã puternic, tramvaiul se-opreşte
Nu are echilibru, nu mai poate merge
Pãşeşte încet, dar se împleticeşte
A cãzut pe-o bancã; nimeni nu mai vine.

Nimeni nu mai trece, el e tot cãzut
Foamea greu îl macinã, frigul îl doboarã
Geme încet şi pare cã e pe veci tãcut
Peste fruntea lui, noaptea-ncet coboarã.

18.04.2008

Singur I

Tu…
deschide ochii şi priveşte marea
cum îmi ascunde sufletul în sân
şi mã descoperã în fire de nisip
sub atingerea pasului tãu.

Dar…
închide ochii şi ascultã zarea
cum tremurã într-un amurg târziu;
un pescãruş cum încearcã sã zboare
cu sufletu-mi purtând în cioc.

Încã…
nu ţi-e frig acum, iubite?
Ascultã vântul, sunã a pustiu
de când goneşte aprig prin furtunã
ascunzându-se de sufletul tãu.

Tu…
deschide ochii şi priveşte marea
cum mã reflectã azi din trupul ei
vibreazã poate tot ce înconjoarã
din promisiunea de a pleca.

Dar…
cred cã voi pleca, iubite,
nu vreau decât sã treci ca azi
sã stai prin şoapte reci sã prefaci luna
în singurãtatea ta.

16.05.2008
Moarte în libertate

Mâinile mele n-au avut niciodatã cãtuşe
Iar cuvintele niciodatã o cuşcã;
Însã azi, am fost înlãnţuitã
M-au închis în cimitir, m-au îngropat.

Mi-au pus o cruce sã i-o duc Tatei
Ca el sã mã plângã, sã-mi facã priveghi
Dar m-am metamorfozat în nisip;
Am fost muritoare şi n-am mai murit.

Mi-am fãurit aripi din cearã
Şi-am zburat mult, prea aproape de soare;
Dar n-am cãzut, m-am eliberat
Eram cu Tatãl şi eram înviatã.

Nu mã mai am decât pe mine
Mi-au profanat strãlucirea seraficã
Mi-au rãmas cuvintele care n-au avut cuşcã
Şi mâinile care n-au avut niciodatã cãtuşe.

25.05.2008

Helen 81: auzi….
Helen 81: da crezi k esti unica aci pe mess la mine?
flavya: DA
Helen 81: mai sunt si altii care ma cauta…
flavya: i’m ur only sister from iasi so
flavya: merit
flavya: mai
flavya: multa
flavya: atentie

Intr-o duminica frumoasa, ce facea flavya acasa la ai ei…
“flavyaiasi: plssssssss ajuta-ma sa nu mor de pliktiseala
flavyaiasi: plsssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssss
Helen Of Troy: mai, da vrei in suedeza??
flavyaiasi: bue ai ultima carte hp in romana?
flavyaiasi: k yo am citit-o numa in engleza
BUZZ!!!
Helen Of Troy: hp in rom nu..
flavyaiasi: poi ytrim p-aia
(Helen Of Troy nedumerita)
Helen Of Troy: am citito in rom…
flavyaiasi: da c carte hp ai?
Helen Of Troy: let me see
Helen Of Troy: vol 7 il am tot in engl
flavyaiasi: uoooooooooof
flavyaiasi: pls helen
flavyaiasi: cauta ji u o carte in romana mijto
flavyaiasi: cauta p torente alchimistul
flavyaiasi: BUZZ!!!
(ingrijorata, incep amenintarile)
flavyaiasi: helen i’m gonna kill you!!!!!!!!!!!!!!!!!
(isi roade unghiile, nerabdatoare)
Helen Of Troy: alo, da crezi k torentul asta se misca la cum vrei tu?
Helen Of Troy: me too..
( iritata la culme)
Helen Of Troy: u are pissing me off..
Helen Of Troy: i try to help u
Helen Of Troy: but i’m not supersonic…”
pentru ca era nevoie si de cateva indicatii pentru aceasta scena..:) enjoy it!

Stiu ca sunt stupida stand aici, intr-o sambata plicticoasa, de parca toata lumea s-ar fi prabusit si numai blocul meu mai sta in picioare; ceea ce practic ar fi imposibil, avand in vedere lista neagra care ii soseste lui Dumnezeu saptamanal; mai nou, prin mail (de ce s-o fi inventat oare??) si unde eu nu sunt tocmai la coada. Dar gandindu-ma mai bine, ar fi ceva mult prea interesant sa fiu intr-un zgarie-nori, iar restul orasului sa se scufunde ca si cum as fi dat drumul la apa in cada…
Bineinteles; nu mai scap de ranjetul care mi-a adus un nou cataclism in minte. De parca nu m-as fi gandit de zeci de ori sa scot si eu un nenorocit de roman SF. Dar parca toate subiectele s-au epuizat. Poate am nevoie si eu de o schimbare; sa ma intorc in timp si sa intorc niste oameni din drum pe ici pe colo. Poate asa mai imbunatatesc ceva pe unde trec. Putin probabil insa….
Mai trec cateva minute; ce-as mai fuma o tigara! Oh da, imaginea perfecta a scriitorului imbatranit mult prea repede, care in orice dimineata se aseaza la birou, cu obisnuita doza de cofeina in fata si incearca sa mai scrie ceva la capitolul la care se oprise cu o seara inainte, pardon, in zori, cand in sfarsit il doborase somnul dupa lungi ore de incercari. Si mai trece o zi; vinul de la cina nu mai are niciun efect; lectura nu mai e calma de mult timp. Te intrebi din cand in cand daca autorul ala n-o fi fost si el pervers cand scria toate amanuntele feminine cu atata pasiune; dar nu stiu daca pasiune e cuvantul potrivit. Si incepi sa venerezi si tu televizorul, ca un zeu al prostiei in proportie de 90%. Sa recunoastem, la o bere in timpul unui meci de fotbal mai merge sa socializezi si tu ca tot omul….

Poate ca in dreptul tau a mai trecut o zi; iar te-ai ales cu o leafa din care cel putin jumatate dai pe facturile alea care iti mananca si pielea de pe tine pentru atat de putina calitate; iar te duci la macelarie si mai ceri o bucata de carne de vita; ca de, o data pe luna iei si tu leafa aia! mereu iti spui ca ai merita mai mult si ca statul asta e impotriva ta de fiecare data; n-ai mai vrea sa te imprumuti la banca, cand iti aduci aminte ca si soacra ta a girat cu numele tau pentru un nou imprumut; de parca ar ajuta-o la ceva sa-si puna gresie la 70 ani! Macar daca ti-ar lasa apartamentul prin testament, ca sa iti iei de o grija cand se va darama al tau; ca nici soacra-ta n-o mai duce mult, dar nici apartamentul tau nu mai rezista ca vecinul de deasupra sa plece in concediu si sa se sparga o teava in baie; sau poate se mai sparge un furtun de la masina de la spalat, cum s-a intamplat ieri dimineata. Eh, ce sa faci, daca ti-ai dorit si tu un dus; Dumnezeu ti-a oferit unul care sa evite sa mai consumi nu stiu cati litri de apa!

Mai bine du-te la birou si mai scrie un capitol; daca te plangi prea mult, iar iti cade parul si dai vina pe samponul pe care l-ai schimbat saptamana trecuta, pentru ca Schauma nu-ti facea parul matasos si stralucitor cum spunea in reclama. Hai sa te lase copiii cu gatitul, ca doar nu esti robot! Ce-i drept, ti-e frica sa nu dea vreunul foc la bucatarie, cum ai auzit ca s-a intamplat cand i-a luat soacra ta in weekend. Orice ar fi fost, nu iti parea rau ca un perete in bucataria dansei isi schimbase culoarea in una mai fumurie (probabil iti mai cere ajutor pentru un credit); ba chiar iti venea sa razi cand vedeai figura ei consternata in fata ta, spunandu-ti ce monstri de copii ai crescut si ca fiul ei nu merita o sotie ca tine, si multe alte lucruri pe care ti le mai spusese cu o saptamana in urma, cand isi luxase glezna in parc din cauza celui mic. Dar nici atunci nu ti-a parut rau. Pentru ce? Doar a luat credit de la banca ca sa-si faca asigurare de viata. Noroc ca fiul ei e cel mai mare si poate apuca si el ceva.

Dar acum m-am asezat la birou, o data cu imaginea mea de peste 20 de ani…nu ma gandesc inca la asta; doamne fereste! Mi-au plecat destui pitici aseara, nu mai am nevoie de cosmaruri.
Si acum, mi-e dor de vise…vise cu marea, noaptea, la o tigara pe un balcon. Sa vezi cum rasare luna si sa te simti si tu umpic varcolac; dar apoi iti aduci aminte ca de fapt esti fanul vampirilor; mai gusti berea, care i se pare amara flavyei, si o privesti uimita cum asculta Rammstein-Te quiero puta si ii scrie o dedicatie fostului ei… Doamne, tu de ce nu ai cui sa scrii?

Sâmbăta nu-i rezerva ei niciodată mai mult decât curăţenie, reviste citite şi recitite, plictiseală, baie cu spumă şi televizor. În singurătate, nu prea ai ce face. Degeaba se gândea la el, nu avea curaj să îi spună ce simte şi se temea de reacţia lui. Prefera să-l ştie aproape măcar. Acea zi începuse cum nu putea mai plictisitor. I se stricase duşul şi aştepta mecanicul de 3 ore. Plus că nu mai avea nimic comestibil în frigider, dar din pricina nenorocitului de instalator nu putea nici măcar să îşi facă cumpărăturile. Era plictisită, tolănită pe un scaun, privind spre uşă. Nu mai dăduse cu pieptănul prin cap; ce rost avea?
Pe la 12 sună poştaşul la uşă. Era deja prea plictisită ca să îi mai zâmbească şi lui, dar nu avea de ales. Teatrul era oricum punctul ei forte. Semnează pentru o recomandată şi îi inchide „bietului funcţionar” uşa în faţă, lăsându-l fără bacşiş. Se aşează în fotoliu şi începe să citească. Era o invitaţie pentru acea seară la un fetival relativ nou, la prima vedere neinteresant. Dar în subsolul paginii, vede scris numele bunei ei prietene, pe care o introdusese cu ceva timp în urmă în umea muzicală. Era oarecum mândră. Cunoştea un imrpesar foarte bun; fuseseră împreună şi…ei bine, i-o prezentase. Poate de aceea primise invitaţia. Se părea că ziua avea să fie specială până la urmă.
Ziua trecu asfel mult mai repede. Până să vină instalatorul, deja utilizase jacuzzi-ul vecinei; spuen ea, mult mai eficient şi mai confortabil. Era radiantă cu adevărat şi se gândea că şi un shopping singură poate fi cu adevărat distractiv. Mulţi cunoscuţi urmau să se afle acolo. Până şi el…aşa că trebuia să strălucească. Noroc de economiile ei! În sfârşit putea să lase totul în urmă.
Ajunsă şa local cu un taxi, constată aglomeraţia provocată de cei fără invitaţii. Se simţea ca un V.I.P asupra căruia era aruncate zeci de priviri invidioase. Era o senzeţie reconfortantă. Înăuntru era mai bine, dar i se părea plin. Totuşi, nu avea cum să se plictisească. Se anunţa o seară incitantă. Găsea cu privirea mulţi cunoscuţi, mulţi miraţi de stilul ei. Mergea cu capul sus, fără să-i pese. Prietenele ei erau într-un colţ. El era în partea opusă, cu băieţii. Îi scăpă un suspin şi atât. Până la urmă, spectacolul încă nu începuse. Deşi simplă spectatoare, îşi juca rolul cu degajare, gata să observe orice mişcare în jur.
Gata de show! Se aşează în primul rând, alături de prietene. Numai că în dreapta ei rămâne un loc gol. Ea nu bagă de seamă la început, până când el ocupă locul. Ea rămâne mută, lipsită de roice replică. În faţa zâmbetului său, e dezarmată total. Ce mai urma? Se părea că în jurul ei se desfăşura o aşa numită „piesă de teatru de culise”. El o salută, ea îi răspunde. Atât şi nimic mai mult. Se simţea descoperită, ca şi cum el ar fi ştiut tot. Deşi era cuprinsă de nelinişte, se străuia să se abţină. Nu putea pur şi simplu să dea bir cu fugiţii, cum ar fi simţit nevoia. De acum trebuia să înfrunte orice i-ar fi rezervat soarta.
Prezentatoarea apare pe scenă. Îşi alungă gândurile negre pentru un timp. Urma să-i prezinte pe cei care trebuiau să întreţină atmosfera. La auzul numelui prietenei ei, sala izbucni în aplauze intense, în timp ce ea se ridică şi salută publicul. Deodată, surpriza serii se anunţă a fi chiar EA. Nu îi venea să creadă! De când şi până unde era ea cântăreaţă? Era bulversată. Abia avu puterea să se ridice
în picioare. Simţea că în următoarele secunde va leşina. Şi-ar fi dorit asta, decât să mai asiste la ceea ce părea a fi marea bătaie de joc a serii. Incredibil, dar adevărat! Fusese strigată să cânte pe scenă într-o oră. Totul părea să se concretizeze; gluma prietenei ei, care îi spuse în treacăt, înainte ca spectacolul să înceapă: „Şi eu ţi-am găsit ţie un impresar!” În următoarlee minute încercă să se convingă că e un coşmar, nu mai vedea şi nu mai auhea nimic în jur. Simţi nevoia să apuce marginile scaunului; şi el avusese aceeaşi idee. Şi ea nu simţi decât prea târziu că de fapt îi apucase mâna. Se retrase, ruşinată şi îşi întoarse privirea în altă parte. El îi apucă bărbia şi îi întoarse capul, până când privirile lor se încrucişară. El avu mai mult curaj în acele clipe. Ea tremura din tate încheieturile.
– Calmează-te, te rog! Eu sunt sigur că vei reuşi. Aş paria pe tine oricând.
– Dar…În 50 de minute trebuei să urc pe scenă şi încă nu ştiu ce voi cânta.
– Trebuie să ai încredere în tine. Mai ţii minte serile de karaoke? Te simţeai ca o profesionistă şi arătai exact la fel. Dacă vei face la fel acum…
– Stai puţin! De unde ştii tu de serile de karaoke?
– Eram mereu undeva, într-un colţ. Nu ratam nicio ocazie… În fine; exact aşa trebuie să fii. Aşa cum te ştim toţi: sigură pe tine.
Ea începu să zâmbească. În sfârşit era cineva de partea ei. Fără să-şi dea seama, în secunda următoare îl îmbrăţişa. Când vru să-i dea drumul, el nu o lăsă; o strânse mai tare. Era modul lui de a-i spune că se poate baza pe el. Următoarele minute trecuseră mai repede, dar cu mult mai multe gânduri bune. Prietena ei urcă pe scenă, putu să o aclame, să o aplaude. Oricare ar fi fost intenţia ei, nu reuşise să-i strice seara.
Mai erau cinci minute…
– Mai sunt cinci minute. Trebuie să plec în culise. Uhm, am nevoie de un sărut de încurajare.
El o sărută ăe ambii obraji şi pe frunte, cu un sentiment de inocenţă paternă. Dar ea, neputând să mai aştepte, îşi lipi buzele de ale lui, necontând ce va urma.
– Bine, dacă aşa simţi tu…şi pe mine mă atrag mai mult buzele tale decât obrajii.
Apoi ea se ridică şi merse încrezătoare în culise. Pe scenă strălucea ca o divă. Exact cum îi spusese el. Cântă cu plăcere Nightwish, în duă piese superbe, Christina Aguilera, Rihanna, sfârşind cu Laura Pausini, a cărei piesă i-o dedică în direct. După minunatul miniconcert, care îi aduse cele mai multe şi mai intense aplauze, se cuibări în braţele lui, imediat ce ajunse în culise. Îşi împărtăşise cu el zbuciumul, acum împărtăşeau succesul. Tot el fu cel care sparse tăcerea.
– Ştii, din moment ce împărtăşim atât de multe, paote că ar trebui să prelungim asta pe un termen indefinit.
Ea nu putu decât să dea din cap în semn de aprobare şi să-l sărute. În sfârşit, găsise o portiţă de fericire. Iar el…ei bine, realiză cât de important e să fii alături de cel la care ţii.
Restul serii nici nu mai merită dezvăluit. S-ar putea molipsi prea mulţi de atâta bucurie.

M-am blocat ieri in lift. Al naibii lift! Il platesc anual ca sa se incalzeasca iarna la cur domnul care ar trebui sa ii faca o revizie. Asa ca intre etajele 5-6(intodeauna sunt etajele 5 si 6) m-am blocat astazi. Nu tu semnal la telefon, nu tu buton de urgenta. Aveam doar un pachet de tigari si un pumn dornic sa bata mult, pana sa auda cineva. Dar cel mai important era sa fiu calma. Asa ca mi-am aprins o tigara si am inceput sa fac rotocoale de fum. Le trageam in piept cu nesat si le dadeam drumul incet. Dupa o tigara, incep sa bat ca plictisita in usa. Degeaba. Pe plicitisiti si pe blazati nu-i aude nimeni niciodata. Asa ca dupa 3 minute las balta incercarea si mai fumez o tigara. Parca prindeam forte. Acum imi foloseam si glasul si cu o mica doza de interes. Dar din nou nu ma auzea nimeni. Incepeam sa ma intreb cum naiba urca restul vecinilor care se intorc de la servici. Dar le cunosteam mentalitatea, ca doar si eu actionam la fel. Urcam pe scari fara sa-mi pese, deseori injurand si ajungeam pana la urma la etajul 7. Stiam ca revizie nu poate fi si ca probabil aparatul s-a stricat din nou de la sine. Mai fumez o tigara. Deja incepusem sa am probleme in acel fum atat de dens. Locul incepuse sa mi se para al naibii de abject, lipsit de orice sursa de aer. Noroc ca nu eram claustrofoba. Deja ma lua cu lesin; aproape ca nu mai avea rost sa tip. Un tip binevoitor de pe palier cu mine, fost fumator, se mira cum de iesea fumul ala din lift. Asa ca dansul, mai idiot, se chinuia sa descopere pe cont propriu. Cand l-am auzit, am avut o picatura de speranta si nimic mai mult. L-am trimis la naiba si dupa aia l-am somat sa aduca ajutoare ca imi vine rau de mor. Dansul n-a crezut ca e prea mare urgenta si abia dupa vreo jumatate de ora cica m-au gasit pompierii lesinata in lift. Eu m-am trezit in apartament, mai rau decat mahmura, dorindu-mi sa-l strang pe gat pe ala care m-a lasat in lift. Dar am inceput sa rad ca dementa si automat s-a eliberat camera, mult prea intesata de curiosi. Acum mi se parea amuzant sa-l ascult pe medic, cum ca din cauza mea am lesinat, de la fumul de tigara, cum ca cateva minute mai tarziu as fi fost moarta si alte dintr-astea. Eu nu prea ii dadeam atentie si cand i-am intins 50 de lei a fost bucuros sa plece si sa ma lase in pace. Eu tot ma gandeam la filozofia cu sus si jos si cu ideile despre viata si ma amuzam copios. Era ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si rasul actiona asupra mea ca un medicament.Da; probabil maine voi uita si asta. Si dupa asta nimic nu mai va conta. Doar ca daca voi merge in sus cu liftul ma voi asigura ca a doua zi nimeni nu va mai merge in jos; pentru propria lui siguranta. Doar daca e vecinul meu de palier, lui sigur ii acord permisiunea. I-as da si 50 de lei sa se duca la curve. Asta daca mai iese din lift. E buna ideea. Sau asa cred acum. Maine sigur imi schimb parerea, daca ma mai blochez o data in lift. Sau daca nu, tot ma voi gandi la altceva. Dar pe moment atat mi-am amintit sa va spun.