La primul contact cu universul ficţional creat de Ismail Kadar, impresia a fost una vagă, foarte puţin descriptivă, care se menţine pe tot parcursul volumului. Nicăieri exprimarea nu abundă în detalii, sugestia întâmplărilor părând să aibă un rol mult mai important. Actorii îşi maschează, de fapt, rolurile lor în construcţia evenimentelor, fiind simpli „funcţionari” în universul ficţional. Ceea ce de fapt şi este Mark-Alem în cadrul marii instituţii Tabir Saray [Palatul Viselor]. Pe tot parcursul desfăşurării acţiunii, se dezvăluie lectorului sub forma unui martor inocent, un element a cărui importanţă se dovedeşte de fapt minoră în cadrul unui sistem care se ridică mult deasupra puterilor sale. Ca descendent al Qypriliilor, este implicat în sistem prin avantajele pe care le va obţine în ascensiunea sa în Palat, rapidă şi fără să se fi declanşat în urma unui efort evident al personajului. De fapt, el pare copleşit de evenimente şi nu îşi ascunde deloc uimirea. Oare să fi fost cu adevărat un simplu pion, deloc conştient de mecanismul în care este atras? Dificil de determinat.
Ca adjunct al directorului general de la Tabir Saray, pare să facă faţă aşteptărilor, fără vreo ezitare. Se pare, totuşi, că ascensiunea îl afectează treptat, deşi nu o mai constată ca în etapele anterioare. Istoria tumultoasă a familiei îi marchează şi lui destinul. Ascensiunea sa este contrabalansată de decăderea unchiului său Kurt, care este omorât prin decapitare, în urma interpretării unui vis. Sacrificiul lui Kurt este necesar pentru ca familia Qypriliilor să continue să reziste la fel de puternică, aşa cum este amintită de la întemeietorul său. Pentru a rezista podul pe care acesta îl construise, fusese necesar un sacrificiu uman. Astfel, Vizirul [un alt unchi de-al lui Mark Alem], este conştient de iminenţa unui nou sacrificiu, fapt pentru care el nu face nimic în vederea evitării morţii lui Kurt. Contralovitura este de fapt un pretext pentru a-i elimina pe cei care erau responsabili de interpretarea visului, propulsându-l pe Mark Alem la conducerea mecanismului.
Cu alte cuvinte, societatea este într-un con de umbră în faţa rivalităţilor şi a conflictelor de interese dintre Qyprilii şi Sultan. Ce poate fi mai actual decât conflictele din jurul puterii Centrale care generează noi şi noi mecanisme pentru a controla mai intens pe toţi locuitorii Imperiului? Un singur lucru poate: aparenta inocenţă a unuia dintre membrii acestui mecanism. Un narator homodiegetic ajunge să ştie mai mult decât personajele. Iar tot tonul ironic utilizat pentru a lua în derâdere sistemul totalitar, nu face decât să amplifice acest fapt.