Category: Uncategorized

La început a fost sfârșitul – texte bune în locuri nebune

            Dragă Adriana, azi te-ai oprit și mi-ai vorbit puțin. M-ai luat de mână și m-ai dus prin subsoluri. Și m-ai făcut să-mi amintesc de ziua când am coborât în beciul de la Gherla. Atunci mi s-a tăiat respirația. Ca și aseară… Și a fost frig, Adriana, cum nu m-aș fi gândit la mijloc de iunie. Sau poate tu ai făcut asta. Poate tu ai adus lângă mine mirosul temnițelor, strigătele anchetatorilor, durerea din vintre… și ploaia; ploaia și scârțâitul băncilor.
Mai întâi a fost sfârșitul pentru tine, Adriana, așa ți-a început viața. Ai fost luată cu forța, bătută și violată. Ai purtat cianura în buzunar și te-ai ascuns. N-ai sfidat, dar nici n-ai întors celălalt obraz doar pentru că ai spus ceea ce ai gândit. Ai fost avocat, jurnalist, ai activat în politică. Nu concepeai să nu spui lucrurilor pe nume. Și ai scuturat memoria din capetele noastre, ai deschis povestea și ne-ai pus în cale capete de acuzare, vorbe ascunse și fapte inventate. Ai deschis gura și ți-au luat libertatea. Ți-ai dorit să mori și totuși ai rezistat. Și ți-ai dus povestea cu tine în Franța, care la noi s-a auzit doar după 1990, deși foarte slab. Ți-ai pierdut aproape toți dinții, dar tot ți-ai făcut auzit glasul. Pledoaria ta nu te-a scăpat de închisoare, dar din gura ta n-a fost incriminat nimeni.
Iar tu, Adriana, ți-ai lăsat povestea în mâinile pricepute ale celor de la Texte bune în locuri nebune și de la Create.Act.Enjoy (Mara Opriș, Sânziana Tarța, Diana Buluga, Alina Mișoc, Ionuț Caras, Matei Ioan Rotaru, Emanuel Cifor, Paul Sebastian Popa), care pe câteva acorduri de Mihnea Blidariu și cu visuals de Cristian Pascariu au făcut să răsune ecouri într-un amfiteatru al Facultății de Drept. Ecouri ale bătăilor, Adriana, ale tale și ale tuturor deținuților politici care au suferit în subsolurile Securității și în penitenciare. A fost o piesă care ți-a ilustrat gândurile cu succes, simplu și coerent, cu multă grijă și atenție. Sunt sigură că ai fi apreciat îndârjirea și dedicația cu care s-a lucrat totul. Și ne-a tras și pe noi, care priveam de pe margine, printre rânduri. Am tresărit la fiecare țipăt, la fiecare lovitură de pumn. Povestea ta merită strigată așa cum au făcut-o ei, când ne-au dat de înțeles că nu avem voie să uităm. Nu neapărat pentru tine, ci măcar pentru noi, cu speranța că n-om repeta aceleași greșeli.
Am glasul Marei Opriș în minte, Adriana și fraza asta care mă bântuie:
“Pe hârtie, literele dansează, dansează. Inventarul deţinutului. În afară de poşetă şi de bicicletă, nu am nimic. Încep toţi să râdă, în afară de omul-şobolan, care-mi aruncă:
– Toate reacţionarele sunt cretine. Inventarul a ce ai pe tine.

A fi sau a nu fi uman.

            A fi sau a nu fi uman… aceasta e întrebarea lui Matt Haig.
Sunt puține cărți pe care le-am terminat în ultima perioadă, despre care să am energia sau dorința de a scrie imediat după. Am crezut că și după descoperirea lui Matt Haig va fi la fel. Am dat, în schimb, de o carte bună, care te prinde, genul de bestseller după care nu îți pare rău și pentru care vânezi un loc mai liniștit în autobuz dimineața. Cu toate acestea, nu e unul din volumele pe care să simt că l-aș reciti oricând, deși cu siguranță va deveni una din recomandările pe care le voi face de acum încolo.
Umanii a fost o carte pe care am citit-o „la rece”, fără să resimt vreun impact emoțional puternic. Se pot percepe cu ușurință umorul fin, referințele culturale destul de evidente, dar și elementele SF pe care se construiește o parte din discurs. Ele compun o narațiune coerentă, fluidă, căreia aș evita să îi pun o etichetă anume, farmecul ei fiind dificultatea de a o încadra într-o categorie tematică. Fără îndoială, romanul se folosește de convențiile science-fiction pentru a-și susține punctele de vedere. Așadar, prin intermediul lui Andrew Martin se vorbește despre iubire, căsătorie, liber-arbitru, gândire, poezie, matematică și convenții sociale. Multora dintre subiectele explorate li se aplică un filtru ludic, ceea ce reduce din accentul grav, fără a diminua importanța afirmațiilor. Se insistă pe diferențe, respect și mai ales iubire, ca un soi de motor universal capabil să ofere soluții și să ajute la rezolvarea unor situații. E o motivație justificată, dar pe alocuri forțată. Romanul riscă să cadă în clișeu atunci când insistă pe această direcție. Totuși, asta nu devine deranjant decât pe fondul unor așteptări sau pretenții personale ale cititorului. În cazul meu, formatarea cu care am venit din lecturile anterioare și-a pus amprenta, idei la care am reușit să renunț de-a lungul lecturii. Cu siguranță Matt Haig destabilizează termenii în care gândim anumite convenții, punându-le pe toate laolaltă. Până la urmă, un Andrew Martin diferit este aruncat în lume, unde el își va schimba propria percepție asupra lucrurilor, încercând să se adapteze. Personajul e unul tare simpatic, pe care îl privești în mod inevitabil cu duioșie. Chiar și pentru atât doar, merită din plin citit romanul.

3 milioane. Un țap ispășitor și umor.

            Nu scriu întotdeauna despre spectacolele la care merg, din rațiuni de timp sau pentru că e posibil să nu mi se fi părut relevant. Dar de această dată mă gândesc de trei zile la cea mai recentă acțiune din teatrul independent la care am participat la Urania Palace. Un spațiu în care am fost de nenumărate ori, fie că vorbim de piese de teatru sau cine-concerte. Ei bine, de această dată am fost la unul dintre cele mai noi proiecte ale celor de la Create.Act.Enjoy, un spectacol de teatru documentar. Unul dintre lucrurile care m-a bucurat cel mai mult a fost faptul că sala a fost plină ochi, iar că la final nu s-a aplaudat excesiv, iar lumea a rămas cuminte la dezbatere, să mai afle păreri. În schimb, s-a aplaudat printre secvențe, lucru pe care îl consider de obicei de prost gust. Totuși, ceea ce justifică reacția aproape imediată a publicului este tocmai impactul fiecărei secvențe. Fiecare dintre personaje a fost atent ales, el făcând parte dintr-o muncă de documentare vastă. În același timp, având în vedere că toate scenele reprezentate sunt 100% reale, a fost interesant de urmărit transpunerea acestora într-un discurs teatral.
            Desigur, trebuie menționat că tema spectacolului este adunarea celor 3 milioane de semnături de către Coaliția pentru familie în 2016, în vederea organizării referendumului pentru modificarea definiției familiei tradiționale. Nici că se putea o sincronizare mai bună, mai ales că minunatul partid de la guvernare pregătește organizarea unui miting uriaș pe această temă. Legalizăm violența domestică, arestul la domiciliu, dar pregătim o manifestare publică de proporții pentru a susține un termen a cărui definiție vrem să o schimbăm în mod restrictiv și nociv față de orice ar mai fi putut reprezenta. Având aceste lucruri în vedere, 3 milioane a venit la fix ca temă de reflecție. Admit că nu am mers acolo foarte informată, dar piesa a reușit să explice multe, iar discursurile alese mi s-au părut foarte relevante și prezentate echilibrat.  Mai mult decât atât, a fost extrem de mult umor, care a reușit să mai apropie puțin taberele, să descrețească frunțile tuturor și să ne aducă în atenție cât de ușor putem ajunge să susținem o idee, uneori chiar în necunoștință de cauză. Dar atâta timp cât decizia este informată, există o portiță deschisă și pentru un dialog constructiv și nu doar exercițiul de a căuta un țap ispășitor. 
            Cu o echipă tânără și foarte entuziastă, alături de Paul Mureșan, care ne-a încântat cu animațiile sale, nu găsesc un contraargument pentru a rata vizionarea acestui spectacol. 
Un video realizat de Paul care dă și el o definiție a familiei tradiționale: https://www.youtube.com/watch?v=-Q4qTa0CjLI
Imagine preluată de pe pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/1308046216006749/

Douăzeci-douăzeci. Propunere caritabilă

           Am fost dintotdeauna un om răbdător: cu ceilalți, cu greșelile gramaticale, cu corupția, dar mai ales cu cei mai puțin înzestrați. În ciuda oricărei dorințe de egalitate, suntem o specie profund nedreptățită, prin discrepanțele la nivel mental, verbal și așa mai departe. Lucru extrem de evident în forul politic superior, unde exemplele de acest gen, mai ales la nivel discursiv, sunt mai dese decât veștile bune.
Generații întregi de studenți ar putea învăța acum gramatică normativă de pe urma acestora, ceea ce oferă o aplicabilitate fabuloasă exemplelor generoase pe care le avem la îndemână.  
 În urma dezastrelor mediatice la care se supune doamna Viorica Dăncilă din funcția onorabilă pe care o deține, se pare că ne transmite un strigăt subtil de ajutor, care reapare din ce în ce mai des printre rânduri. Înțeleg faptul că bugetul României este unul restrâns, mai ales din moment ce acesta a fost redus brutal de la universitățile respectabile, singurele capabile să mențină o cale de comunicare deschisă cu Europa și nu numai. Așadar, din postura de fost voluntar și actual angajat la o multinațională clujeană (deci o sugativă capitalistă care nedreptățește piața muncii din România), îmi ofer serviciile în mod caritabil. Presupunând că ar conta că sunt filolog de profesie și un soi de manager în viața de zi cu zi, mă ofer să redactez viitoarele discursuri ale ilustrei doamne mai sus-menționată, în încercarea de a salva din imaginea țării. Ba mai mult, îmi ofer serviciile oratorice în folosul aceleiași comunități, pentru a menaja vederea doamnei Dăncilă, a cărei abilitate de a urmări discursul scris este redusă.
Știu că probabil discursul ăsta nu e decât o frustrare care pretinde să fie elegantă, însă aș fi dispusă oricând să mă dedic unui astfel de demers, atât până în anul „douăzeci-douăzeci”, cât și ulterior.

evitați consumul

pe strada asta
tu fumând țigări de departe
eu înfulecând cornuri cu ciocolată
pentru dezvoltarea unui stil de viață sănătos
evitați consumul de plăceri vinovate
și sentimentele profunde
cu fiecare pauză publicitară
avansez printre rafturile cu salate și roșii cherry
camembert la cină
haideți și la casa 1, vă rog
la mega au adus din nou
vinul ăla rubiniu.

plouă

ploua infernal
și noi n-aveam mansarde
mai ții minte că ne iubeam pe sub poduri
lângă aceeași cutie
un câine și trei frunze moarte
chipuri și liniștea noastră
tu miroși încă a rai
și îmi faci obrajii să fiarbă
de pe marginea pălăriei
un strop mi-a căzut pe nas
aici
doar eu 

File din Jurnalu’ lu’ Tetelu – Texte bune în locuri nebune


S-a dat sfoară în țară că vine Tetelu la Cluj. Și ne-am pregătit cu ger și s-o zvonit că vine cu bunătăți. Și așa s-a făcut că o zis Tetelu să ne adunăm în consiliu de stat (paralel) la H33, că el știe că acolo-s spirite și urechi deschise care s-asculte. Dacă tot e să facă dictatură, măcar să înceapă cu cetățeni tineri, dornici, care să nu știe tare multe despre el, ce-o mai făcut și pe unde-o mai umblat. Așa că Tetelu s-a gândit mult, s-a gândit bine, cum să facă să dea glas manifestului de partid și cum să se facă înțeles printre consilieri. S-a pus pe cercetat, îi trebuiau oameni de ispravă. Așa s-a întâlnit cu cei de la Texte bune în locuri nebune și-a pus la cale nebunia. N-a fost consilier să nu râdă sau să nu se miște în scaun uitându-se după artiștii cu chipuri roșii. Le-a făcut botez și percheziție tuturor la intrare, sfințire cu flori sângerii și muzică angelică. Le-a vorbit despre dictatură, planuri de viitor și planuri de trecut, aranjate în slove pricepute și spuse cu glas răspicat. Tetelu a făcut și interpretare de vise, a adus vorbe de duh, și-a împărțit înțelepciunea cu spectatorii. Nu lasă vreodată pe niciunul din ei să fie pudibonzi, să se ascundă după deget, îi face să se gândească la treburi spirituale și sexuale. Ai zice că se joacă, că e un arlechin postmodern, care își pune masca de commedia dellʹarte și dansează furibund. Dar Tetelu nu se poate opri aici, el face poezie din discursul său politic. Ba chiar metafizică, dacă luăm în considerare apariția invitatului său special: acel Dumnezeu cu blană pe umeri și pantaloni verzi.
            Nu există prea multe alte întâmplări, iar Tetelu sigur ar vrea să mai țină sub cheie din detalii, chiar dacă acum e persoană publică. Dar ne-a scris slovă la final, că n-a mai apucat să ne spună prin viu grai: Dragilor, să nu fiți surprinși că vă vorbesc atât de frumos, dar mi-s tare dragi cei de la Texte bune în locuri nebune, așa că săriți și aruncați cu bani și locuri în ei. Nu îi lăsați voi în drum, că v-oi găsi eu și nu o să vă placă tortura luʹ Tetelu. Numaʹ vă zic…
            Și dacă ne-a lăsat carte la final, s-a dus cu inima împăcată că i-a plăcut tot ce-a văzut la Cluj și că așa adunare teteliană n-ar fi putut fi pusă la cale la fel de bine și de alții.


Fotografie preluată de pe pagina evenimentului:
https://www.facebook.com/textebune/photos/gm.183964675545360/1570016946428887/?type=3&theater

Suflet de paie

         Suflet de paie aș fi vrut să fiu; în Absență, în Prezență, printre atingerile noastre efemere. Goală, dar plină de moliciune, ca o aparență dulce. Cu pielea ușor de pătruns și inima bine încleștată în centru, cu bătăile ei scurte și curajoase. Iar peste, morman de oameni și dorințe. O dragoste pentru dragoste și din dragoste. Fără definiții sau judecăți de prost gust. Iar apoi, de jur împrejur, sufletul doldora de toate mișcările absurde, aplecat peste marginea prăpastiei, absorbind greața vertijului. Iar eu, ieșind din el cu pașii mei nesiguri, încercând să îl părăsesc acolo, la marginea fricii. Să nu îi mai fiu parteneră în valsul său perfid, piele peste piele, decăderea și înălțarea în trei timpi. Dar nu pot; urletul lui îmi umple de tristețe nopțile. L-am luat în brațe și i-am șoptit că dacă îmi e Suflet, nu îl voi lăsa să sufere niciodată. Dar mă cutremur eu de cât de repede l-am putut minți. Dar el a rămas cuibărit acolo, încărcat de curiozitate și inocență. Și-a încleștat degetele printre venele mele și stă în așteptare. Eu îl potolesc, dar nu îl pot opri. Vrea Magie și Viață, șoapte și îndrăzneli. Să salte și să se joace. Așa că m-am lăsat tentată. Am intrat în lipsa lui de reguli și am devenit Prezență. Până ce frica o să îi șoptească să lase Visul, iar el o să se ascundă sub pături, ignorându-mă, lăsându-mă goală și nesigură din nou.


            Nu îl știam un curajos, dar încerca mereu să nu se lase. Să se poarte prin Cuvânt și să se apropie prin el de alții… de tine. Poate că Tu l-ai primit deja în casa ta. Pentru că am fost la el azi și m-a întâmpinat cu un bal. Repetam toți timpii și îi puteam urmări ritmul. M-a învârtit și mi-a spus că nu mai vrea să fie din paie, că nu îl pot lăsa în derizoriu. Tremuram lângă el și nu l-am înțeles inițial că voia să devină un eufemism, dar să se cufunde în carne. Fără un trup de paie și nicio aparență. Urma să se deschidă într-o altă piele, să mă trădeze și să se arunce. Să își țină balul în alte Suflete. Atunci te-am văzut stând în colțul camerei. Îl sorbeai atent din priviri și i-ai întins mâna. Istoria lui a devenit istoria mea, dar el nu începuse încă să meargă atunci. Tu l-ai învățat să plece mai departe. Și când vântul începuse să întoarcă paiele pe dos, l-ai întors cu fața către mine și ți-ai pus obrazul lângă el. I-ai spus să îndrăznească, să urle de dor, dar să nu plece. Că eu nu pot să fiu doar paie și să valsez fără partener. Așa că el s-a cuibărit în frica ta, iar tu mi-ai acordat următorul dans.