Am mai debutat azi la ceva. Mi-am făcut un cont pe hyperliteratura şi acum m-au luat toate emoţiile. Mă aştept la cele mai dure comentarii. Ca să nu fiu prea blândă cu mine. Dar oricum, există şi multe speranţe în legătură cu concursul lor de debut. Chiar dacă nu va fi anul acesta…
P.S. Acum aş fi vrut şi eu să fiu la Colocviile Revistei Transilvania. Oare de ce nu m-am gândit mai devreme la asta?
Tag: debut
Egophobia
de când scriu, nu m-am aşteptat niciodata ca prima mea lucrare publicată să fie una de proză şi nu de poezie. recunosc, am fost puţin dezamăgită şi am pus la îndoială calităţile mele [ceea ce nu încetez să fac tot timpul, deşi nu îmi pierd curajul de a continua], dar la un moment dat mi-am dat seama că m-am bucurat de toată munca pe care am depus-o, mai ales că se referă la specia SF, pe care o abordez cu greu şi în lectură, darămite în scris! De acum sper în continuare să mai am idei bune, de care să mă ţin, cum am făcut cu aceea. E adevărat, la unele concursuri mi se impune limita de 3, 4 pagini, ceea ce mă împiedică să trimit unele creaţii prozaice, din simplul motiv că nu pot reduce numărul lor de pagini [mi se pare că tai în carne vie]. În fine, aici e linkul http://www.egophobia.ro , iar eu mă bucur să mă aflu acolo, ca debutant!