etajul șapte grădini mănăștur

stau din ce în ce mai mult cu mine

în ce loc m-ai lăsat

nu vezi mor de frig de foame

mi s-au cumințit în păr gândurile

vii și tu în vârful picioarelor

să le vezi

urmează stația grădini mănăștur

la etajul șapte

e deja iarnă

nici nu știi cum pornesc toate

apeși butonul te ridici

nu e cald decât dacă vii și tu

și-n fiecare vineri seara

felinarul din spate

acolo unde doar foișorul e zgomotos

până și eu mă ascund de lumină

unde ești tu cu luna asta tâmpit de mare

tot nu te văd

nici n-am observat

la tivul bluzei mi se descoase un zâmbet

nu mai spun

e ceva printre copaci

care seamănă cu tine

etajul tău

grădini mănăștur

împărțim o mamă câteva bucle

și-un sex de proastă calitate.

noiembrie

dintre toate

noiembrie nu are nimic memorabil

e ca și cum o lună din doișpe

m-aș ascunde sub piele

cu tot ceea ce nu spui

aș putea uita de bosnia de ʼ89

și de tot ceea ce n-am văzut

dar mi s-a spus

am ratat marile istorii

noi încă fabricăm peste ele

la combinatul chimic săvinești

câinii dorm printre cazane

povestesc ce-ar fi putut să fie

de sub piele

bosnia mea s-a mutat la cozla

miroase mereu a căcat

ce să păzești domʼle nu-i a noastră

e-a celor ce-au murit nu ne pasă

cu fiecare noiembrie moare ceva

atunci ar fi trebuit să te cunosc și pe tine

să fii bosnia

ca să încerc zilnic

să te uit.

refugii

unde ești tu

pe băncile din jurul parcului nu te-au găsit

cineva te-a declarat refugiat

o fi fost nebun

căci eu stau zilnic pe graniță să te aștept

cu pachetul de mâncare proaspătă

ai venit într-o zi ploioasă

n-ai vrut nici să rămâi să dormi

te-am mai așteptat trei luni

vorbeau vecinii

tu nu erai

uite femeia își repară singură țevile

unde ești tu

nu sunt nici alții

nici eu

n-aș mai vrea să fiu.

Richard al III-lea se interzice – despre trecut și prezent într-o singură răsuflare

În urmă cu o săptămână am fost să văd cea mai recentă adaptare a unui text de Vișniec pus în scenă la Naționalul clujean. Așadar, hai să fie o frescă despre comunism în cea mai mică și primitoare sală, Studio Art Club. Alegerea mi s-a părut inițial riscantă – se știe că nu orice spectator reacționează bine la interacțiune. Dar publicul a fost foarte educat și receptiv la momentele în care era angrenat ca Personaj. Pe de altă parte, distanța mică dintre spectatori și actori ar fi putut la rândul ei să constituie lupa prin care orice defect sau greșeală din reprezentație să poată fi ușor depistată. Plusul fiind că dacă ele au existat, nu erau ușor de identificat. Cel puțin nu pentru amatori.

Cu alte cuvinte, o sală plină s-a angajat la 2 ore și 5 minute de teatru și metateatru. Ochiul atent și perfecționist al lui Răzvan Mureșan s-a văzut din nou, atât în alegerea distribuției, cât și a celorlalte elemente regizorale. La nivel textual, îmbinarea de elemente sociale, istorice, cu cele literare, teatrale și nu în ultimul rând metateatrale a fost făcută în mod inteligent. În același timp a fost evitată supraîncărcarea de simboluri, un defect atât de des întâlnit în teatrul expresionist. Iar piesa și-a avut elementul propriu de katharsis. Pe care fiecare spectator l-a trăit în propriul său mod. Fie că s-a simțit mai îndreptățit să se apropie de elementele de ironie și cinism, fie de referințele literare evidente, fiecare în parte a putut să fie mulțumit într-un anume fel. Asta cu atât mai mult cu cât reprezentația a fost îndeajuns de energică încât să nu apară momente moarte. Nu am văzut o lentoare care să genereze plictiseală, dar nici opusul. Momentele de energie explozivă erau bine alternate cu cele de calm.

Iar la nivel metateatral am apreciat cel mai mult prezența acelui Richard al III-lea clasic shakespearian, capabil să revină în actualitate prin diverse voci. Vorbind despre rău, putere, luptă și păstrarea integrității psihologice și emoționale, Vișniec îl exonerează pe Richard de propria vină, așa cum o făcuse și Shakespeare. Cu alte cuvinte, nu există lume fără rău, dar chiar și așa avem libertatea de a alege la ce tip de rău ne supunem. Chiar dacă Istoria nu aduce celor mulți un final fericit din toate acestea.

Sursă foto: http://www.clujlife.com/wp/wp-content/uploads/2015/08/richard.jpg

homeland

sunt cel mai înverșunat singuratic

pe care l-am cunoscut vreodată

care bate străzile unui loc care nu mai e al lui

în orașul ăsta luminile n-au ajuns niciodată

și tu n-ai venit

deși te-am chemat la toate sărbătorile

uite

sunt mică

m-am tuns și zâmbesc

să mă poată cunoaște alții

ca să nu fie nevoie să mă cunosc eu

bat străzile

laolaltă cu bețivii

și râd

că mă recunosc ca pe una de-a lor

mi-e jenă

așa că mă duc mai departe

m-aș întinde pe mijlocul străzii

unde ei n-au mai pus felinare

în ritmul ăsta

nu o să mă calce nimeni până dimineață

eu sunt

tu ești

la fel și vinul dintre noi

te întinzi

în partea mea de lume

oi fi beată

că nu e prima dată cînd te las să intri

așa nu se întâmplă

nimic

pe aici.

untitled

te-am chemat într-o noapte cu nick

you’re so far from me
vorbeam dinainte să ajungi
ești frumos azi
mulțumesc, ești drăguță

am așteptat ca atunci

când mă smiorcăiam după mama
n-aș fi vrut să-ți spun nimic

azi nu pot scuze

mai sună-mă mâine

poate-ai fi apărut

patern
la capătul patului
dacă scâncetul meu
n-ar fi mirosit
a dorință.

nocturn

azi sunt puține lumini aprinse în oraș
probabil mulți nu-s acasă
cel mai important
e că nici tu nu ești
asta-i căutarea
pe care-mi închipui c-o întreprinzi
cu lumina stinsă
necontrolat

cine sunt eu ca să-ți vorbesc despre liniște
când eu stau cu lumina aprinsă
m-am gândit mult
e ca să pot să te văd

chiar dacă
încă am durerea din coșul pieptului

departe
liniile de tramvai încă sunt călcate
de pantofii tăi grei
pe o altă stradă
câinii merg coadă-n coadă
și oamenii au început să se adulmece în urma lor

uneori
așa mi se pare
că regăsesc și eu
mirosul tău.

aversă

de cele mai multe ori

te văd ca pe un bărbat normal

cu mâna pe după talia iubitei tale

tricoul aruncat pe spătarul scaunului din bucătărie

țigara uitată aprinsă în scrumieră

we are not the type

nu ne adunăm în grupuri

de altfel

printre șuvițe de păr

apuc să-ți spun că iubesc

apoi războiul ăsta civil

fără morți și răniți

și prima amintire

țigările tale preferate

nu știu însă dacă preferi

mirosul de vinete coapte pe jar

sau dulceața proaspăt fiartă

dar tu pari un om serios

așa că mai am multe de întrebat.

încă noi

în ochii mei îți fug nasturii de la cămașă

sau te arunci într-o melodie de-a altcuiva

nu dansezi dar asculți

ai putea și tu să porți războaie

să-ți lași părul lung

chiar și-așa

fusta mea nu e îndeajuns de lungă

oricum

în prezența ta mă simt indecentă

nu ochii tăi mă dezbracă

reacționez mai degrabă psihosomatic

cineva udă florile în blocul de lângă

și la fiecare semafor mai scapă frunze pe masa noastră

mi-ai îndesat câteva în scrumieră

kent herbal sau nu mai fuma te rog

apoi vorbești cumva și nu înțeleg

limba ta spune mai furios

ceea ce nu simți pentru mine

dar dacă

nimeni nu cedează

să pleci măcar

oricum

când ți-ai ascuns degetele prin păr

mi-am dat seama că te-ai așezat de fapt la altă masă.

ça ne suffit pas

sunt întinsă pe pământul fierbinte

și nu fac decât să mă îndepărtez de mine

pentru că stau

să îmi amintesc verile lungi și tu respirând sacadat

nu, nu vreau cafea

și tot o voi bea până când spuma ei o să mă aducă înapoi

ça ne suffit pas

selon nos sentiments

nous sommes des animaux déjà morts

am părul mai lung decât fusta altora

dar pe mine nu mă face asta mai frumoasă

nici pe ele

ci pământul verii pe care stai cu picioarele goale

îmi crește din minte degete noi și le suprapune ființelor dinainte

fiecare spunând alte povești

asta

tot

minciuna

din

care

facem

parte.