de atâtea ori ți-am zis
dragule
încât până și trupul meu a crezut-o
ca atunci
când te închizi în baie
și plângi cu fața ascunsă în mâini
de atâta frică
e atât de natural
până la urmă
ca și gestul nostru de viață
și coșul pieptului tău agitându-se încet
în toate după-amiezile cu soare
praful se-alege de noi
dar sunt sigură că n-avem
nicio nemulțumire dincolo de
cafeaua fără zahăr și lapte
– de unde să fie –
n-a fost
și mi-e teamă
că te-am strigat
dragule
dar că n-am mai fost acolo
când te-ai întors.