am ascuns toate locurile
în care obișnuiai să umbli în mine
dar pentru fiecare ușă
uitam câte un geam deschis
și pe trotuar ți-am dus în fiecare seară câte o bluză
ca să nu-ți fie frig
și uite…
dacă ar fi fost cândva cuvinte simple
și imagini la fel de des de împărțit
ca saltelele din fostele fabrici
în care ne-am refugiat trupurile obosite
unde consecințele nu mai existau
regulile erau uitate în pantofii aruncați la intrare
acolo unde n-aveam covor
dar podeaua n-a fost niciodată rece
atât de ușor e să facem
construcții din carne și os
dar nu aveam cum să știm că
nu există trecut și
nici viitor pentru asta
cum degeaba am fi vrut să ne iasă
iar prezentul…
mai bine să fie uitat
cât mai repede posibil…
Sunt normala, dar ma tratez 