Sunt momente când Alegerea nu e dominată de impasibilitatea argumentelor… Și de atâtea ori constructul argumentului îți ia timp pe care nu-l ai, dar totuși îl oferi, încât să îți dai seama la final că tot demersul tău a fost futil. Și că în toate felurile posibile existau argumente pro și contra, puternic subiective și obiective.
Când falia dintre potrivit și nepotrivit e redusă la milimetru și tranziția e mai ușoară decât pare… Când e răul necesar autodistructiv? Sunt multe semne de întrebare când binele tău propriu nu se mai măsoară în termeni de etică, ci-n termeni de toropeală, de amorțire a reflecției și de sete interioară; toate sortite durerii. Dintotdeauna Binele și Răul s-au conținut reciproc. Iar Dorința… Ei bine, Dorința se putea strecura abil între ele două, pătrunzându-le pe ambele și alterându-le într-atât încât să te poată sufoca. Iar tu, între ceea ce cunoști și ceea nu poți să cunoști, uneori omiți că există situații în care nu VREI să faci asta.
E în lumea asta un ICAR care își frânge mereu aripile între toate astea.
Sunt normala, dar ma tratez 