sunt departe de mine

mă arunc în mijlocul nopții spre alpii elvețieni și stau la lumina focului

cu fiecare noapte sunt tot mai mică

mai trează și mai nepregătită

noaptea mă sugrumă mă ține în tăcere

încă mai sângerezi uneori din mine

și-aș vrea ca măcar tu să ai glas să strigi

tare și ascuțit

departe de vinovăția mea stupidă

o să-mi liniștesc pasul ăsta grăbit și nesigur

iar între respirații poate n-o să mă mai înțepe în piept

așa ca atunci când mă rog stângace

dumnezeu nu se potrivește întotdeauna cu denivelările mele

cine sunt eu

să-i pot spune lui

ce aș vrea să îți spun ție.